Ședința de astăzi a consiliului județean a semănat cu o dramatizare patetică a răscoalei de la Bobâlna în care protagoniștii, înarmați cu ciomege, stau laolaltă cu pătura-n cap și-și croiesc strașnice lovituri peste țurloaie, evitând însă pocnelile în scăfârlie ca nu cumva să aducă vătămări ireparabile bunului cel mai de preț – fețele cu care vor defila pe afișe în următoarea campanie electorală. Discordia mocnită din sânul alianței locale de guvernare PNL-PSD nu a mai avut nevoie de data aceasta de vreun fruct, ci a ieșit la iveală nestingherită, pe fondul unor nemulțumiri mai vechi legate, cel mai probabil, de drămăluirea calică a ciolanului de cei care au purtat la un moment dat tichia de bucătar. Primele reproșuri au început să curgă la proiectul de hotărâre privind aprobarea execuției bugetare a județului și au continuat „crescendo” la cel în care s-a supus la vot aprobarea rectificării bugetelor proprii ale județului. Simțul dreptății și grija față de prosperitatea Vrancei s-au umflat brusc în pesediști precum trifoiul în vacă, aceștia scoțând la iuțeală din tolbă reproșuri ascuțite cu referire la investițiile administrației Toma în cei doi ani de mandat, investiții pe care PSD le consideră anemice până la transparență. De altfel, social-democrații au sărit la atac cu gura venerabilului Guguianu, clamând cu plete revoluționare-n vânt că proiectele de anvergură ale lui Toma sunt în realitate continuări ale celor inițiate de Marian Oprișan. Lucru care nu i-a picat actualului șef de CJ tocmai ca o ciorbă de burtă după o petrecere cu lăutari. Prețioasa grijă pentru vrânceni, proaspăt descoperită de iubitorii de trandafiri de prin partea locului, s-a mutat și la proiectele privind transformarea Centrului Cultural Vrancea (instituție din subordinea consiliului județean și finanțată în proporție de 90% din bani publici) în instituție de spectacole. De data aceasta, pesediștii s-au trezit munciți aprig de gândul că președintelui liberal îi trece prin cap să mai creeze oarece sinecuri pentru oamenii de partid, pârjolind holdele și otrăvind fântânile în urma sa. Sfioasă, directoarea Centrului le-a explicat suav consilierilor că instituția pe care o conduce sublim, de doar un an, a crescut ca aluatul la cuptor, calitatea manifestărilor organizate cu pricepere deschizându-i orizonturi largi, de promisă propășire culturală și pe alte meleaguri, în țară…  și de ce nu în străinătate(?). Ne-a plăcut însă intervenția tranșantă a social-democratului Melinte (ceva ce nu credeam să vedem în viața asta) care a extras esența discuțiilor în contradictoriu, a împunsăturilor și ciupelilor politice: doamna Nausica e nemulțumită cu salariul pe care îl încasează momentan (de aproape 5.900 de lei pe lună) și vrea ceva mai mult, pe tiparul unei minți strălucite, așa ca a dumneaei. Ăsta ar fi de fapt motivul real pentru care s-ar dori transformarea Centrului Cultural în instituție de spectacole, și nu grija pentru culturalizarea populimii din Vrancea. Pentru asta ar fi pregătită și sala de spectacole Balada care ar urma să intre în administrarea CJ și apoi pasată Centrului Cultural, ca loc de joacă. Ca să fim drepți, rețeta n-ar fi una nouă, ea fiind încercată fără succes și de Misăilă cu Ateneul Popular, instituție care devenise, așa cum era, prea strâmtă pentru ambițiile Marilenei Șerbănuț. Așa că, până la urmă, Nausica n-a renunțat la o carieră cu greutate „glamuroasă” în lumea creației de modă ca să treacă pe doi-trei firfirei la stat. Că și-aici ne frământă o întrebare: adică de ce-ai renunța la propria afacere ca să te transformi în funcționar la stat? La STAT… ei, așa mai merge, parcă acum încep să se mai limpezească apele. Până la urmă proiectul cu Centrul Cultural a picat. Nu l-au votat pesediștii dar nici cei de la USR, nelămuriți până la capăt de ce vrea doamna Nausica să… „se dea-n spectacol”. Partea bună e că au trecut proiectele cu execuția bugetară și rectificările alea de buget, că ne stătea gândul la alte prostii!