Se mișcă pământul. Încă un cutremur în zona Vrancea

0
907

Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter s-a produs, luni seară, la ora locală 18:04, în zona seismica Vrancea, județul Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).

Seismul s-a produs la o adâncime de 136 de kilometri, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost: Covasna (40 km), Focșani (43 km), Râmnicu Sărat (48 km), Mărășești (51 km) și Târgu Secuiesc (51 km).

Luni dimineață a mai avut loc un cutremur de intensitate mai mică, respectiv 2,7 grade pe Richter, însă acesta s-a produs în Moldova, în județul Neamț, la ora locala 10:36.

De la începutul anului, în România au avut loc 29 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,6 și 4,1 grade pe scara Richter.

În 2015, cel mai puternic seism, cu magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter, s-a înregistrat în data de 29 martie, în județul Buzău.

Cea mai importantă mișcare tectonica din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.