Siguranța elevilor și cadrelor didactice din nou în atenția polițiștilor vrânceni

0
172

În perioada 21 octombrie 2021 – 30 iunie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea prin Biroul Siguranță Școlară, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Direcția de Sport și Tineret Vrancea și Centrul Județean de Resurse Educaționale Vrancea desfășoară activități în cadrul Campaniei ,,TU EȘTI VIITORUL TĂU!’’. Scopul campaniei îl reprezintă creșterea gradului de informare a elevilor, cadrelor didactice și părinților, pentru reducerea riscului de victimizare, implicare în fapte antisociale, prevenirea violenței, a bullying-ului și cyberbullying-ului. În cadrul activităților elevii sunt informați cu privire la necesitatea adoptării măsurilor elementare de autoprotecție, precum și a cunoașterii legislației pentru asigurarea unui climat de siguranță și a prevenirii victimizării în școală și în zona adiacentă. Atfel, de la începutul lunii martie, au fost realizate 23 de activități în următoarele unități de învățământ: Colegiul Tehnic ”Ion Mincu”, Colegiul Tehnic ”Edmond Nicolau”, Liceul de Arte ,,Gheorghe Tăttărescu’’, Liceul Teoretic ,,Duiliu Zamfirescu’’ Odobești, Liceul de Agricultură și Industrie Alimentară Odobești, Liceul de Arte ,,Gheorghe Tăttărescu’’, Școala Gimnazială ,,Mihail Armencea’’, Școala Gimnazială ,,Simion Mehedinți’’ Soveja, Școala Gimnazială Câmpuri și Școala Gimnazială ,,Petrache Blându’’ Ciușlea, la care au participat peste 340 de elevi și 35 de cadre didactice. Elevilor le-au fost transmise și o serie de recomandări: discută cu profesorii sau părinții și solicită ajutorul acestora de fiecare dată când ești amenințat ori șicanat de către colegi. Dacă ești martor la o ceartă sau încăierare, anunță imediat personalul de pază și / sau cadre didactice. În cazul în care vezi în jurul școlii persoane care lovesc, amenință sau pretind bani ori alte bunuri elevilor, sesizează în cel mai scurt timp unul dintre profesori. Ai tăria de a refuza categoric orice propunere, venită din partea unui coleg, cu care nu ești de accord. Nu reacționa violent dacă intri într-o dispută cu alt elev. Fii înțelept și renunță primul! Un conflict poate avea urmări neplăcute. Dacă atingi sau împingi involuntar pe cineva, prezintă-i scuzele și aplanează un posibil incident.  Evită să ai de-a face cu membrii unor „găști” sau din cadrul grupurile cunoscute pentru manifestări violente din școală sau din zona în care locuiești. Prin activitățile realizate ne dorim ca elevii să conștientizeze faptul că fiecare suntem, cu adevărat, rezultatul propriilor alegeri iar una din alegerile pe care le facem zilnic este aceea de a ne seta o atitudine corectă pe care o avem atunci când interacționăm cu cei din jurul nostru sau atitudinea pe care o avem față de noi înșine. (IPJ Vrancea)

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.