Sindicatele din Sănătate cer ca medicii să nu mai efectueze gărzi de 31 de ore consecutive

0
290

Medicii sunt obligaţi „să efectueze un act medical continuu, de până la 31 ore, fără nicio posibilitate de refuz”, atrag atenţia, într-o scrisoare deschisă, adresată premierului Dacian Cioloş, reprezentanţii mai multor sindicate din Sănătate.

„Medicii, chimişti şi biologii care efectuează gărzi, sunt forţaţi şi exploataţi prin OMS 870/2004 să efectueze un act medical continuu, de până la 31 ore, fără nicio posibilitate de refuz”, se arată într-o scrisoare deschisă, adresată premierului Dacian Cioloş. Scrisoarea este semnată de Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat, Eleodor Cârstoiu, preşedintele Sindicatului Promedica, şi Victor Eşanu, Preşedintele Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din România.

„După 30 de ore lucrate continuu, oboseala acumulată duce la scăderea calităţii actului medical, cu punerea în pericol atât a vieţii pacienţilor, cât şi a medicilor, în egală măsură. În plus, există situaţii în care un medic ajunge să efectueze chiar şi şapte ori nouă gărzi lunare, pentru a acoperi deficitul de personal şi a asigura un act medical continuu. Garda nu este considerată timp de muncă, ceea ce se întâmplă doar în România”, atrag atenţia medicii, în scrisoarea deschisă.

Mai departe, sindicaliştii amintesc că „garda nu este considerată nici vechime în muncă, nici în specialitate, si nici nu este privită ca experienţă profesională, situaţie întâlnită doar în România”.

„Considerăm că plata aferentă timpului de gardă suplimentar nu respectă Codul Muncii şi, deşi este fiscalizată, nu este luată în calcul în momentul pensionării persoanei în cauze, un fapt întâlnit doar în România,” se arată în document.

Astfel, sindicatele îi solicită lui Dacian Cioloş, în calitate de ministru interimar al Sănătăţii şi de premier, abrogarea ordinului Ministerului Sănătăţii prin care sunt nevoiţi să efectueze un „act medical continuu” şi aplicarea prevederilor Codului Muncii şi a directivelor europene privind organizarea timpului de lucru, se mai arată în scrisoarea deschisă.

 

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.