Situație îngrijorătoare. Peste jumătate din școlile din Vrancea nu au autorizație sanitară de funcționare

0
181

scoala-darmata-reparatii

Nu mai e mult până la debutul cursurilor din anul școlar 2015-2016, însă asta nu înseamnă că toate  școlile din Vrancea sunt pregătite să-și primească elevii, în condiții bune.

La acest moment, din totalul de 508 unități școlare  aflate pe raza județului Vrancea,  180 au autorizații sanitare de funcționare, 30 au documentația depusă și sunt în curs de obținere a autorizației, iar restul de 298 unități școlare nu au îndeplinit criteriile și nu au obținut autorizația sanitară.

 Din păcate, lucrurile nici nu se vor schimba în viitorul apropiat. Multe din școlile care nu au autorizație sanitară de funcționare nu dispun de acest document întrucât au local comun cu grădinițele, își desfășoară activitățile în alte spații decât cele proprii, altele au grup sanitar în exterior ori nu au apă curentă, în timp ce altele sunt  în curs de reabilitare.

 Pentru a obține autorizație sanitară de funcționare, o unitate școlară trebuie să depună documentația la Direcția de Sănătate Publică. Inspectorii DSP efectuează verificări pe teren și în funcție de ce găsesc la fiecare unitate în parte dispun dacă aceasta va primi autorizație sanitară de funcționare sau nu.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.