ȘOCANT: Un adolescent din Bolotești și-a violat în mod repetat verișoara de 5 ani

0
946

Un caz șocant s-a petrecut la Bolotești. Un adolescent de 16 ani este acuzat, fiind deja trimis în judecată, că și-a violat verișoara, în vârstă de 5 ani, în mod repetat. Potrivit anchetatorilor, faptele ar fi fost comise în perioada aprilie-finele lunii iunie.

Procurorii susțin, în urma anchetei, că familiile celor doi copii se vizitau în mod frecvent, în virtutea relației de rudenie în care se află. În aprilie, fetița și mama ei au mers în vizită la familia tânărului. La un moment dat, băiatul a luat-o pe micuță şi a dus-o pe un rând de vie, din curtea locuinţei unde i-a spus să se dezbrace şi să se întindă pe spate. Individul a întreținut atunci primul contact sexual cu fetița, spunându-I ulterior să nu divulge nimănui secretul. Ulterior, adolescentul a continuat să întreţină raporturi sexuale cu copila. De frică şi de ruşine, fetiţa nu a spus nimic pană pe 28 iunie, când mama sa a găsit-o plângând şi foarte speriată. Atunci, femeia a aflat teribilul adevăr și a dat fuga la Poliție

„Mugurel Ionel B., în vârstă de 16 ani, din localitatea Bolotești, este trimis în judecată pentru viol. În perioada aprilie-iunie 2016 a întreținut raporturi sexuale și acte sexuale cu o verișoară în vârstă de 5 ani. Inculpatul venea periodic la locuința persoanei vătămate și atât el cât și minora erau lăsați singuri să se joace. În cursul lunii aprilie 2016, fetița împreună cu mama ei au mers în vizită la locuința inculpatului, iar acesta i-a solicitat micuței să-l însoțească pe rândurile de vie din spatele locuinței, i-a cerut să se dezbrace, să se întindă pe pământ cu fața în sus, lucru pe care fata l-a făcut, după care a început un raport sexual normal, ulterior a întreținut cu aceasta și alte acte sexuale. Inițial i-a spus să nu-i povestească nimic mamei din cele întâmplate. Până la data de 28 iunie au mai întreținut raporturi și acte sexuale, iar în această zi, mama a găsit-o pe copilă plângând. Era speriată și după mai multe întrebări fata a povestit ce s-a întâmplat. Inculpatul a fost reținut în data de 30 iunie și arestat pe 1 iulie. A recunoscut fapta”, se arată în rechizitoriul procurorilor. Anchetatorii au stabilit că adolescentul a întreţinut în cinci rânduri raporturi sexuale cu copila.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.