Șofer beat a dat peste un copil de 13 ani, la Ciușlea

0
360

Un șofer beat la volan era cât pe ce să provoace o tragedie. El a dat cu mașina peste o căruță care era condusă de un copil de 13 ani, acesta fiind rănit și transportat la spital.

Polițiștii rutieri fost sesizați zilele trecute cu privire la faptul că pe raza comunei Ciușlea, în afara satului Răchitosu, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.

Din primele cercetări efectuate, s-a stabilit faptul că un bărbat de 60 de ani, în timp ce conducea un autoturism a intrat în coliziune cu un atelaj hipo condus de un minor în vârstă de 13 ani, acesta din urma neasigurându-se la pătrunderea de  pe un drum agricol pe DJ 205E.

În urma producerii evenimentului, minorul a fost transportat la spital pentru efectuarea de investigații medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate doua probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.