AcasăActualitateȘoferii din provincie ar putea fi taxați pentru a circula în București

Șoferii din provincie ar putea fi taxați pentru a circula în București

Un proiect inițiat de consilierii PSD din București propune introducerea unei taxe pentru șoferii care vin din afara Capitalei. Inițiatorii spun că măsura ar reduce traficul și poluarea din oraș, probleme care au devenit tot mai acute în ultimii ani.

Proiectul a fost deja depus la secretariatul Primăriei Generale, urmând să intre în etapa de dezbatere publică. Deocamdată nu se știe când va avea loc această dezbatere, dar după încheierea ei, propunerea va fi analizată de comisiile de specialitate, unde ar putea suferi modificări.

După aceste etape, proiectul ar urma să ajungă pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului București, unde se va da și votul final.

Taxele propuse sunt diferențiate în funcție de perioada pentru care șoferii doresc să circule în Capitală, respectiv:

  • 3,5 euro pentru o zi,
  • 6 euro pentru 7 zile,
  • 9 euro pentru o lună,
  • 50 de euro pentru un an.

Potrivit inițiatorului proiectului, consilierul PSD Dan Cristian Popescu, dacă măsura va fi aprobată, aplicarea efectivă ar urma să înceapă de la mijlocul anului 2026.

Popescu susține că taxa nu este menită să aducă venituri suplimentare la buget, ci să descurajeze intrarea în București a mașinilor din alte localități, contribuind astfel la fluidizarea traficului și la reducerea poluării.

Proiectul urmează să fie introdus pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului București în perioada următoare. (Foto credit: Bucuresti FM)

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Avertismentul Bitdefender: telefoane Android ieftine, vândute cu viruși preinstalați. Avertismentul Bitdefender

Unele telefoane Android ieftine ajung la cumpărători cu programe periculoase instalate din fabrică, care...

Nouă ordine de protecție în Vrancea, în doar trei zile. Un singur agresor, monitorizat electronic

Polițiștii vrânceni au emis nouă ordine de protecție provizorii în perioada 9–11 octombrie, în...

ARTICOLE POPULARE

SAJ Vrancea angajează trei șoferi de ambulanță. Ce condiții trebuie să îndeplinească cei interesați

Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi de...

Cât costă un apartament în Focșani față de alte orașe din România. Vrancea, printre cele mai accesibile piețe imobiliare

Focșaniul rămâne una dintre piețele imobiliare mai accesibile din România, însă prețurile nu mai...

Farmacia Tei se deschide, în sfârșit, la Focșani! Evenimentul se anunță plin de surprize! VIDEO

Unul dintre cele mai cunoscute branduri din retailul farmaceutic românesc ajunge, în sfârșit, la...