Spargere la un magazin din Focșani. Hoții au furat în special țigări

0
216
Un bărbat de 28 ani din comuna Vîrteșcoiu și un puști de 13 ani din Focșani sunt principalii suspecți în cazul spargerii unui magazin din municipiu.

Cei doi au dat lovitura în noaptea de luni spre marți, prin forțarea gratiilor de la un geam de aerisire. Odată intrați în magazin, cei doi au luat mai multe pachete de țigări și alte bunuri, în valoare de aproximativ 5000 lei. Polițiștii le-au luat urma celor doi, iar asupra tânărului, prins pe raza județului vecin, au fost găsite peste 100 de pachete de țigări.

“Bărbatul a fost depistat de polițiști pe raza orașului Pogoanele, județul Buzău, având asupra sa un număr de 114 pachete de țigări. Acesta a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca, în cursul zilei de 5 iulie a.c, să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale”, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here