Administrația Piețelor Focșani a organizat, în cursul zilei de marți, o licitație pentru spațiile comerciale din Piața Moldovei. Este vorba despre spațiile pe care comercianții le vor ocupa pe parcursul anului 2021. La licitație au fost prezenți aproximativ 50 de comercianți care au licitat pentru închirierea spațiilor într-o licitație publică deschisă fără preselecție, cu strigare. Primăria Focșani a anunțat că va urma o nouă zi în care cei interesați se pot prezenta pentru a licita spațiile comerciale din Piețele Sud și Obor. Astfel, miercuri, 20 ianuarie 2021, în aceeași locație, va avea loc o nouă rundă de licitații care va fi urmată, în data de 29 ianuarie de o zi în care spațiile rămase neocupate din cele trei piețe din Focșani pot fi licitate.

Loading...