Potrivit unor declarații ale ministrului de Interne, Lucian Bode, făcute la B1 TV, în anul 2021 aproape 76.000 de salariați ai MAI vor primi sporuri salariale. Asta înseamnă un impact asupra bugetului statului de 119 milioane de lei (aproximativ 25 milioane de euro). Potrivit ministrului de resort, nu este vorba de un capriciu ci de niște drepturi de care respectivii angajați nu au beneficiat din mai multe motive. „Este un drept câștigat de foarte mulți ani, și anume un spor, specialist de clasă se numește, care se aplică în funcție de vechime. Pentru aproximativ 76.000 de angajați ai MAI nu se aplica. Nu se aplica, nu au fost bani, nu au fost prinși în buget”, a spus Lucian Bode în cadrulunei emisiuni la B1 TV. Declarațiile ministrului vin după ce în ultimele două săptămâni sindicatele polițiștilor au protestat vehement cerând majorarea normei de hrană pentru salariații MAI, a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică cu 25% și acordarea unei măriri salariale pentru risc medical. (Foto arhivă)