Știați că… Petrache Poenaru a fost primul român care a călătorit cu trenul?

0
197

Petrache Poenaru (10 ianuarie 1799 – 2 octombrie 1875) este, așa cum poate știți cu toții, cel care a dat lumii una dintre cele mai grozave invenții: stiloul. În paranteză fie spus, el a încercat să se alăture lui Tudor Vladimirescu și să participe nemijlocit la revoluția din 1821, însă slugerul, dându-și seama de puținele calități de luptător ale acestuia, îi recomandă să-și caute vocația în altă parte. Oricum ar fi, pe data de 25 mai 1827 obține la Paris brevetul cu numărul 3.208 pentru „condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”, adică stiloul. Însă ceea ce trebuie să mai știm despre Petrache Poenaru este faptul că, pe data de 27 octombrie 1831, a devenit primul român care a călătorit cu trenul pe prima cale ferată din lume, cea care lega Liverpool de Manchester. Iată cum descrie inventatorul român experiența: „Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una dintre minunile industriei secolului… douăzeci de trăsuri (Poenaru se referea la vagoane) legate unele de altele, încărcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură mașină cu aburi”.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.