Vineri a avut loc, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, evaluarea lucrărilor scrise la concursul pentru funcțiile de directori și directori adjuncți ai unităților de învățământ care fuseseră sigilate. Comisiile proaspăt constituite au stat față în față cu candidații, care au aflat pe loc dacă pe data de 12 octombrie, atunci când au susținut testul grilă, au răspuns corect.
Surpriza zilei a venit de la fostul inspector general adjunct al IȘJ Vrancea, Luminița Balaban, care a picat la proba scrisă. Ea este singurul candidat care în urma evaluării de vineri a fost declarat respins, cu 34,375 puncte. Ca să fie declarată admisă, Luminița Balaban avea nevoie de 35 de puncte.
Au existat și două retrageri din concurs.
Este vorba despre Livia Marcu, care a renunțat să mai candideze pentru postul de director al Colegiului Național Al. I. Cuza, și de Marilena Bărculescu, retrasă din cursa pentru postul de director adjunct al Colegiului Tehnic Valeriu D. Cotea.
În continuare rămân doi candidați neevaluați din cauza neconstituirii comisiilor. Notele obținute de candidați le puteți găsi AICI