Final tragic în urma gravului accident rutier produs în noaptea de luni spre marți pe strada Bucegi din municipiul Focșani. Tânăra de 21 de ani, aflată la volanul autoturismului care a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent de un copac, a murit la spital, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-i salva viața.
Victima suferise multiple traumatisme și fusese scoasă în stare de inconștiență dintre fiarele contorsionate ale mașinii de echipajul de descarcerare al ISU Vrancea. Din păcate, rănile suferite s-au dovedit incompatibile cu viața.
Tânăra, Miruna Teodora Neghină, era studentă la ASE și fiica unei funcționare din cadrul Primăriei Focșani. Vestea morții sale a îndoliat familia, colegii mamei sale și pe cei care au cunoscut-o.
Primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă, a transmis un mesaj de condoleanțe:
„Cu profund regret am aflat vestea plecării premature dintre noi a tinerei Miruna Teodora Neghină, fiica colegei noastre Gabriela Neghină. Lumina și bunătatea ei vor rămâne mereu vii în amintirea celor care au cunoscut-o. În aceste momente de grea încercare, gândurile noastre se îndreaptă către familia îndoliată. Dumnezeu să o odihnească în pace! Sincere condoleanțe și multă putere întregii familii în aceste momente grele.”
În autoturism se mai afla un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Suraia. Acesta a fost grav rănit și, după ce a primit îngrijiri medicale de urgență, a fost transferat cu un elicopter SMURD la un spital din București.
Accidentul s-a produs în cursul nopții, pe strada Bucegi, în zona Policlinicii 2 din Focșani. Din motive care urmează să fie stabilite de polițiști, autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului. O anchetă este în desfășurare pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii tragediei.






