Toate unitățile de parchet din județ, în curând fără conducere!

0
198

Consiliul Superior al Magistraturii a „lansat apelul” pentru ocuparea prin concurs a posturilor de conducere vacante din unitățile de parchet. La nivelul județului nostru, toate parchetele apar cu locuri vacante: Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani cu prim procuror adjunct și prim procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud și Panciu cu prim procuror, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea cu prim procuror adjunct și prim procuror. La PJ Focșani, delegat ca prim este procurorul Ionuț Drîmbă, până pe 15 iulie, iar adjunct este delegată Iuliana Bătrînu, până pe 1 decembrie. Unitatea din Panciu este condusă tot prin delegație, de procurorul Nicolae Pîrcălăbescu – până pe 12 decembrie, în timp ce la Adjud a fost delegat ca prim procuror Dănuț Ene, până pe 2 octombrie. PT Vrancea este singura unitate în care posturile de conducere au fost ocupate prin concurs, de prim procurorul Victoria Bîrsan și de prim procurorul adjunct Marinela Arginteanu, ambele mandate începând cu 1 ianuarie 2018, cu data de vacantare a postului 1 ianuarie 2021. Potrivit calendarului concursului, în cazul în care vor fi persoane care se vor înscrie și vor trece cu bine de probe, următorii procurori șefi termină cu emoțiile pe 14 octombrie, dată la care se estimează că va fi afișat tabelul de clasificare a candidaților. Dosarele pot fi depuse la Institutul Național al Magistraturii până cel târziu pe 10 august, iar pe 4 septembrie va fi afișată lista finală a candidaților care îndeplinesc condițiile de participare la concurs/ examen. Candidații la posturile de conducere vor fi testați psihologic, vor fi notați pentru proiectul pe care îl vor pregăti legat de exercitarea atribuțiilor specifice funcției, ultima probă fiind o testare scrisă „privind managementul, comunicarea și resursele umane”. La nivel național, sunt vacante nu mai puțin de 252 de posturi de conducere.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here