La data de 22.02.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea a 2 inculpați (membri ai aceleași familii), cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată și trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada septembrie 2023– februarie 2024, acţionând în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpații, din care unul minor (17 ani) la data începerii comiterii faptelor, au procurat, deţinut, depozitat, transportat, distribuit şi vândut către consumatori din județul Galați peste 500 grame canabis (drog de risc) și aproximativ 2 kilograme de cristal (3 – CMC și 4-CMC, droguri de mare risc).
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate peste 180 de plicuri conținând substanță vegetală, porționată și ambalată în scopul comercializării, mai multe pungi și recipiente conținând substanță vegetală, mai multe punguțe cu substanțe de tip cristal, cântare electronice, obiecte purtătoare de urme de substanță, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.
A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați cu propunerea de arestare preventivă a celor doi inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Galați și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.(DIICOT Galați)