Transportatorii de persoane din Vrancea verificați de polițiști! Au fost aplicate peste 50 de sancțiuni contravenționale!

0
163

În prima zi a acestei săptămâni, în intervalul cuprins între 6 – 9 dimineața și 16 – 19, polițiștii rutieri au desfășurat o amplă acțiune de control pe linia transportului de persoane. Au fost verificate documentele, respectarea traseului, a graficului de circulație cu opririle aferente, respectarea capacității de transport și valabilitatea ITP-ului. De asemenea, conducătorii auto au fost verificați cu etilotestul pentru a se vedea dacă există printre ei unii care au consumat alcool. În urma acestor acțiuni au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale însumând amenzi de 30.000 de lei. „Ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 6 permise de conducere. De asemenea, au fost retrase trei certificate de înmatriculare și au fost soluționate două tamponări. 24 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 7 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, a fost sancționată o depășire neregulamentară, iar 17 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere”, a transmis IPJ Vrancea.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.