Tribunalul Vrancea a decis: acuzațiile de trafic de influență și instigare la fals intelectual aduse patronului unui lanț de farmacii sunt reale

0
469

Tribunalul Vrancea consideră că nu este nicio hibă în rechizitoriul întocmit de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pe numele unui focșănean, acuzat de acuzat de trafic de influență și instigare la fals intelectual. Focșăneanul este patronul unui lanț de farmacii și al unui depozit farmaceutic și a fost anchetat alături de mai multe persoane, iar în final a fost trimis în judecată împreună cu o femeie din Brăila, cercetată pentru cumpărare de influență. Faptele datează din 2014 – 2015, când brăileanca ar fi avut nevoie de ajutor pentru ca soțul său de atunci, închis în penitenciar, să aibă anumite beneficii, iar în schemă ar fi intrat focșăneanul. Cei doi au fost trimiși în judecată în primăvara acestui an, iar săptămâna trecută judecătorul de cameră preliminară a dat o primă soluție, conform căreia judecata ar putea începe. „Respinge ca neîntemeiate cererile şi excepțiile formulate de inculpații: H. M. şi Ș. (fostă S.) L. V.. Constată legalitatea sesizării instanţei prin Rechizitoriul nr. 2256/D/P/2019 al Parchetul de pe langa Înalta Curte de Casatie si Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Structura Centrală – Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecății în cauza penală înregistrată la Tribunalul Vrancea privind pe inculpații: H. M. şi Ș. (fostă S.) L. V.. Onorariile avocaţilor din oficiu desemnati, în suma totală de 868 de lei, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei”, se arată în încheiere, care a fost deja atacată de ambii inculpați. În rechizitoriul care tocmai a primit undă verde la tribunal, procurorii DIICOT descriu cum focșăneanul, fost farmacist șef la Spitalul Militar Focșani, a acceptat să își traficheze influența pe lângă cunoștințele pe care le avea în județ, pentru a o ajuta pe coinculpata din dosar. Nu pe gratis, cum rezultă din rechizitoriu, dat fiind că atunci când au trimis dosarul în instanță, procurorii au scris că „instanța de judecată urmează să dispună confiscarea, de la inculpatul H.M., a sumei de 10.000 de lei, primite de acesta la data de 03.04.2015 de la inc. Ș.L.V. , în vederea traficării influenței sale”.

În concret, totul avea legătură directă cu „transferul deținutului S.T. (soțul inculpatei Ș.L.V. la momentul comiterii faptelor), din Penitenciarul Brăila în Penitenciarul Focșani, în cursul lunii aprilie 2015. …În cursul lunii iulie 2014, la cererea soțului său S.T. și beneficiind și de această dată de sprijinul inculpatului H.M., inculpata Ș.L.V.  și-a stabilit reședința în Focșani, pentru a putea invoca acest aspect în sprijinul unei cereri de transfer a deținutului. Cu aceeași ocazie, tot urmare a intervenției inc. H.M., martora (al cărei soț era, de asemenea, deținut în Penitenciarul Brăila și coleg cu deținutul S.T.) și-a stabilit reședința în Focșani, la aceeași adresă. Imediat după ce inculpata Ș.L.V.  şi-a stabilit reşedinţa în Focşani, deţinutul S.T. a formulat cerere de transfer de la Penitenciarul Brăila la Penitenciarul Focșani, invocând, în susţinerea solicitării, tocmai această împrejurare. …La aceeași adresă și-a stabilit reședința și soția colegului de celulă al soțului său (S.T. – n.r.). A rugat-o pe inculpată să o ajute și pe ea să-și stabilească reședința în Focșani, pentru a-și ajuta soțul. Aceasta i-a solicitat cartea de identitate pe care i-a restituit-o peste câteva zile, având aplicată viza de reședință în această localitate. Ulterior a invocat această împrejurare în sprijinul unei cereri de transfer a soțului său în cadrul Penitenciarului Focșani, iar la începutul lunii septembrie 2014, atât soțul său, cât și deținutul S.T. au fost transferați în acest penitenciar. Martora a precizat că nu a mers personal la Serviciul de Evidență al Populației Focșani și nu a completat nicio cerere de stabilire a reședinței, menționând că de toate aceste aspecte s-a ocupat inculpata Ș.L.V..

…Inculpata a menționat că, prin prisma activității farmaceutice pe care o desfășura, la sfârșitul anului 2013 sau începutul anului 2014 l-a cunoscut pe inculpatul H.M., cu care a început o colaborare de afaceri. În perioada respectivă fostul său soț, pe nume S.T., se afla în executarea unei pedepse în Penitenciarul Brăila. Soțul său a rugat-o să se intereseze care sunt posibilitățile de a se transfera de la Penitenciarul Brăila la Penitenciarul Focșani, în scopul de beneficia de o eliberare condiționată sigură, întrucât la Brăila se dădeau amânări la liberările condiționate. În acest sens, inculpata Ș.L.V.  a cerut sprijinul inculpatului H.M., care a afirmat că va încerca să o ajute. Înainte de acest moment, la cererea fostului său soț, inculpata și-a stabilit reședința în Focșani, tot cu ajutorul inculpatului H.M., pentru a putea invoca acest aspect în sprijinul unei cereri de transfer a deținutului”, detaliază procurorii în rechizitoriu.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.