UPDATE – ULTIMA ORĂ: 4 răniți într-un accident petrecut pe DN2 E85 la Popești (VIDEO+FOTO)

0
742

accident-popesti-microbuz-5-raniti 7

UPDATE: Accidentul produs în această după amiază în localitatea Popești putea să se sfârșească tragic pentru cele cinci persoane care se aflau în autoutilitară. Numai o minune a făcut ca aceștia să scape cu viață după ce dubița în care se aflau s-a făcut praf la impactul cu bucata de beton. Singurul care a scăpat fără nici o zgârâietură este șoferul. Un pasager, care dormea în momentul producerii impactului, aflat pe bancheta din spate, a scăpat cu contuzii minore la nivelul feței, fiind transportat ulterior la Spitalul de Urgență din Focșani. Pasagerii au ajuns la spital cu răni care, din fericire nu le pun viața în pericol.  Un martor, aflat în spatele dubiței a declarat că șoferul nu ar fi observat că în fața sa urmează o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent de un cap de pod. La fața locului s-au deplasat trei ambulanțe care i-au preluat pe cei trei răniți. Șoferul a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind unul negativ. Polițiștii urmează să facă cercetări pentru stabilirea exactă a cauzei care a dus la nefericitul eveniment.

 

Știrea inițială: Trei persoane au fost grav rănite iar alte două au scăpat doar cu câteva vânătăi în urma unui accident rutier produs pe DN2 E85, pe raza localității Popești.  Cele cinci persoane se aflau într-o dubiță Ford înmatriculată în Buzău care se deplasa de la Focșani către Râmnicu Sărat, moment în care șoferul a pierdut controlul volanului și a ieșit în afară părții carosabile, izbindu-se de un cap de pod.

În urma impactului, trei dintre cei cinci ocupanți ai dubiței au fost grav răniți și au fost transportați de urgență la Spitalul Județean Focșani de trei ambulanțe ajunse la fața locului. Șoferul și un alt pasager  au scăpat doar cu câteva zgârieturi și au refuzat să fie transportați la spital. Traficul în zona producerii accidentului rutier s-a desfășurat cu dificultate timp de aproximativ 30 de minute până când ambulanțele au reușit să preia răniții și să îi transporte la spital.

Polițiștii se află la fața locului și încearcă să stabilească ce anume l-a făcut pe șoferul autoutilitarei să piardă controlul direcției de mers.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.