ULTIMĂ ORĂ: Asistenta de la Căminul de bătrâni, judecată pentru trafic de influență, a scăpat de acuzații

0
545

După trei ani de la trimiterea în judecată pentru trafic de influență, asistenta de la Căminul de bătrâni din Focșani a reușit să scape aproape nevinovată. Deși procurorii solicitau condamnarea acesteia, între timp judecătorul cauzei a constatat că nu poate da curs acestei solicitări, azi fiind dată o primă soluție, deoarece „a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat”. Deși trimisă în judecată inițial pentru 13 fapte de trafic de influență, în octombrie 2019, instanța a admis cererea de schimbare a încadrării juridice, astfel încât judecata în cazul acesteia a continuat doar pentru înșelăciune – e drept, pentru 14 acte materiale. Așa a și fost posibil ca inculpata să se poată împăca cu părțile. „Respinge ca neîntemeiată cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea de condamnare a inculpatei D. G. Încetează procesul penal împotriva inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (14 acte materiale), prin împăcarea părților. Obligă inculpata la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 5.000 lei”, se arată în hotărâre, care poate fi atacată cu apel. Ar mai fi de menționat că buni de plată sunt și cei 14 care s-au considerat inițial prejudiciați de asistentă, dar care apoi s-au împăcat cu aceasta, conform reglementărilor legale. Cei 14 trebuie să achite cheltuieli judiciare de câte 200 lei fiecare.

Deși soluția este până la urmă una favorabilă inculpatei, ceva deranj a fost în cauză în urmă cu trei ani. Se întâmpla în martie 2017, când Direcţia Generala Anticorupţie comunica că se fac cercetări în această cauză și că asistenta medicală fusese dusă la audieri. Ulterior, aceasta fusese reținută, însă în instanță s-a decis inițial să fie arestată la domiciliu. „În baza probatoriului administrat, în perioada iulie-august 2015 şi septembrie – decembrie 2016, D.G. a pretins şi primit sume de bani totalizând 7.100 de euro, de la un număr de 6 denunţători, promiţând că-şi va exercita pretinsa influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Primăriei Focşani – Căminul de persoane vârstnice, SPCRPCÎV Vrancea şi Comisia de expertiză asupra capacităţii de muncă, pentru a le facilita angajarea pe posturi vacante, reprogramarea într-un termen mai scurt la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere sau admiterea unei contestaţii asupra deciziei de încadrare în grad de invaliditate”, se arăta în informarea oficială. Neoficial, asistenta mai avea o condamnare anterioară, pentru fapte similare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.