ULTIMĂ ORĂ: Au fost afișate rezultatele de la EVALUAREA NAȚIONALĂ 2020

0
590

Rezultatele de la Evaluarea Națională 2020 au fost afișate, în urmă cu puțin timp atât la avizerele școlilor în care copiii au susținut examenele, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro. Față de anii trecuți, absolvenții de gimnaziu nu își vor mai vedea numele pe listele cu rezultatele de la Evaluarea Națională, ci își vor căuta codul pe care l-au primit de la școală – în dreptul căruia vor fi listate notele de la Română, Matematică și Limba maternă, precum și media de examen. Este pentru prima oară în istoria examenelor de la sfârșitul claselor a VIII-a când rezultatele sunt anonimizate. Totul se întâmplă din cauza regulamentului GDPR și a solicitării Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, care s-ar fi sesizat că Ministerul nu a aplicat niciodată regulament, susține Ministerul Educației.

În Vrancea, 2.835 de elevi au fost prezenți pentru susținerea probei la Limbă română (din totalul de 3004 înscriși la Evaluarea Națională), în timp ce la proba la matematică, au fost prezenți în sălile de examen 2.829 de absolvenți de clasa a VIII-a, cu 6 mai puțin decât la examinarea din prima zi de examen, ceea ce înseamnă că 174 de copii au preferat să renunțe.

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și marți, 23 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.