Poliţiştii de la combaterea criminalității organizate din Vrancea sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. au efectuat 5 percheziţii la persoane bănuite de operațiuni ilegale cu droguri, în urma cărora a fost descoperită o cultură outdoor de cannabis. Acțiunea de prindere în flagrant a unui grup infracțional organizat, din care făceau parte 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 45 ani, toți din municipiul Focșani, a avut loc marţi. Potrivit anchetatorilor, cei patru au început să cultive cultivat cannabis anul trecut. Polițiștii au descoperit și desființat, pe raza comunei Cârligele, o cultură ilicită de cannabis, îngrijită de cei patru, care foloseau plantele pentru consum propriu și comercializare.

“După prinderea în flagrant, au fost executate 5 percheziții domiciliare la locuințele celor patru bănuiți, în urma cărora au fost găsite și ridicate aproximativ 10 grame de hașiș, comprimate de ecstasy, minicântare electronice, grindere, precum și 1.000 lei și 150 de euro. De asemenea, 10 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T – B.T. Vrancea, pentru audieri”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Cei patru bărbaţi au fost reţinuţi. Ulterior, trei dintre ei au fost arestaţi preventiv pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic și consum ilicit de droguri de risc și mare risc. Cel de+al patrulea bărbat a fost pus sub control judiciar.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.