ULTIMĂ ORĂ: Doi moldoveni, în stare gravă după ce au ars în cabina unui TIR, la Golești

0
1423
Incident deosebit de grav, azi-noapte, în comuna Golești, unde cabina unui TIR staționat a ars în totalitate.

Patru autospeciale cu apă și spumă de la ISU Vrancea au intervenit pentru stingerea focului. Flăcările au fost stinse relativ repede. Din păcate, doi cetățeni din Republica Moldova au suferit arsuri grave în urma incendiului. Cei doi se aflau în cabina TIR-ului în momentul în care a izbucnit văpaia. Cei doi bărbați, ambii de 36 de ani, au suferit arsuri de gradele II și III pe 50% din suprafața corpului, respectiv 30%. Ei au fost transportați de două ambulanțe la Spitalul Județean Focșani. Cei doi cetățeni moldoveni au rămas internați în Secția Chirurgie Plastică. Pompierii au stabilit că focul a izbucnit de la o lampă de gaz cu combustibil lichid, la care, cel mai probabil, cei doi se încălzeau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here