ULTIMA ORĂ! Echipa de la Prefectură este completă! Gheorghiță Berbece a fost numit subprefect de Vrancea

1
990

Gheorghiță Berbece a fost numit în funcția de subprefect de Vrancea, în ședința de astăzi a Guvernului României. Eliberat din funcția de prefect la sfârșitul anului 2021, Gheorghiță Berbece (PNL) a continuat să activeze în Prefectura Vrancea în funcția de consilier în cadrul Corpului de control al instituției. De altfel, postul a fost înființat anul trecut și inclus în organigrama fiecărei prefecturi din țară. Berbece a deținut anterior funcția de prefect de Vrancea, vreme de doi ani, fiind numit de Guvernul Orban la începutul lui decembrie 2019. Gheorghiță Berbece va face echipă cu prefectul PSD, Nicușor Halici, care a fost numit în funcție la începutul lunii martie, și cu subprefectul Claudia Serafimciuc (PNL).

Revelion 2023 SARA Events
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

1 COMENTARIU

  1. Probabil din cauza acestor mizerii de aranjamente politice niciun român nu mai are încredere în reprezentanții statului. Berbece a dovedit de nenumărate ori că nu are nicio calitate care să-l recomande pentru o funcție publică. Este exact opusul conceptului de independență, o cerință minimă și obligatorie pentru această funcție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.