UPDATE 2: „În cursul acestei seri, prin apel 112 o femeie a sesizat faptul că, în timp ce se afla în traversarea unei treceri de pietoni din Focșani, un autoturism i-ar fi acroșat animalul de companie, respectiv un cățel care se deplasa în lesă alături de aceasta. Conducătoarea auto a fost identificată de polițiștii Biroului Rutier Focșani și a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Din primele verificări, proprietara animalului s-ar fi apropiat de autoturism după impact, moment în care ar fi fost acroșată la rândul ei, în timp ce acesta s-a pus în mișcare. Femeia a fost preluată de ambulanță și transportată la spital, pentru investigații. În cauză, polițiștii efectuează verificări, fiind demarate activități specifice de cercetare și documentare a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul sesizat”, au transmis reprezentanții IPJ Vrancea.
UPDATE: Șoferița mașinii a fost identificată de oamenii legii și condusă la sediul poliției pentru audieri.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Un accident rutier grav s-a produs, în urmă cu puțin timp, în sensul giratoriu de pe Bulevardul Independenței. O femeie de aproximativ 40 de ani a fost lovită de un autoturism. Femeia se afla cu cățelul pe trecerea de pietoni, moment în care un autoturism a lovit-o cu partea dreaptă. Imediat după impact, șoferul mașinii a părăsit locul accidentului. Martorii ne-au transmis că este vorba despre un autoturism Skoda Fabia, la volanul căruia se afla o femeie. În urma loviturii cățelul a murit, în timp ce pietonul a fost grav rănit. O ambulanță a ajuns la fața locului și a preluat-o pe aceasta pentru a o transporta la spital unde va primi îngrijiri medicale de specialitate. Polițiștii sunt în alertă și încearcă să de a de urma șoferului și a mașinii care a produs accidentul. VOM REVENI CU DETALII!