ULTIMA ORĂ: Femeie lovită de un autoturism pe B-dul București din municipiu (UPDATE)

0
1391

UPDATE: Polițiștii vrânceni vin cu detalii suplimentare în cazul accidentului în care o femeie a fost lovită de un autoturism. Conform acestora, accidentul s-a produs pe trecerea de pietoni. La volanul autoturismului se afla o femeie de 22 de ani care nu a observat-o la timp pe femeia care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal. „În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului care a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Femeia care se afla la volanul autoturismului a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii Biroului Rutier Focșani continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis polițiștii.

ȘTIREA INIȚIALĂ: O femeie în vârstă de 50 de ani a fost rănită după ce a fost lovită de un autoturism pe B-dul București din Focșani. În urma accidentului, femeia a suferit multiple traumatisme la cap, torace şi membrele superioare. Un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focșani a preluat-o pe aceasta și a transportat-o, în stare de conștiență, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Focșani.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.