Complexul comercial FunShop Park din Focșani (strada Bârsei) a fost călcat de hoți în noaptea de joi spre vineri (27 -28 iulie). Spărgătorii au găurit pereții cu unelte speciale reușind astfel să intre în mai multe magazine de unde au sustras zeci de articole. La fața locului se află polițiștii criminaliști care cercetează deja cazul. „Polițiștii focșăneni au fost sesizați prin 112 cu privire la o faptă de furt din cadrul unei societăți comerciale de pe strada Bârsei din municipiul Focșani. În prezent, la fața locului sunt desfășurate activități de cercetare de către polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Focșani, în vederea stabilirii prejudiciului și a împrejurărilor în care a avut loc fapta, precum și a identificării principalilor suspecți în cauză și tragerii acestora la răspundere penală”, a transmis IPJ Vrancea.






