Nu scăpăm de caniculă! Meteorologii au emis o avertizare meteo cod galben valabilă pentru jumătatea de est a țării (Oltenia, Muntenia, Moldova, vestul Dobrogei, local Transilvania), printre care se numără și județul Vrancea. Temperaturile în aceste zone vor fi caniculare, cu mult peste media normală a perioade. De asemenea, în zona menționată va fi și disconfort termic. „În sudul, estul și centrul țării, valul de căldură va persista și local va fi caniculă, iar disconfortul termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în cea mai mare parte a teritoriului pe parcursul zilei de joi (15 iulie), iar vineri (16 iulie), mai ales în regiunile extracarpatice”, a transmis ANM, care au prognozat că vremea se va menține caniculară până la sfârșitul acestei săptămâni.
ULTIMA ORĂ: Joi și vineri, două zile în care canicula și disconfortul termic pun stăpânire pe jumătate din țară
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.