Ministerul Educației a afișat rezultatele obținute de absolvenții de gimnaziu din Vrancea la Evaluarea Națională 2024.
Niciun elev din județul Vrancea nu a reușit să obțină media 10. Asta în condițiile în care 18 elevi au reușit să obțină nota maximă la proba de Limba și Literatura Română sau la Matematică. (7 note de 10 la Română și 11 note de 10 la Matematică). Primii cinci elevi din clasament au absolvit Colegiul Național „Unirea” Focșani (1), Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Focșani (3) și Școala Gimnazială „Anghel Saligny” Focșani (1).
2.730 de absolvenți ai clasei a VIII-a din județul Vrancea s-au înscris la examenul de Evaluare Națională, sesiunea 2024. Dintre aceștia, 110 au absentat de la cel puțin o probă a examenului, în timp ce alți 874 de elevi nu au reușit să obțină media 5 (cea mai mică medie din județul Vrancea: 1,35). Raportat la numărul celor care au susținut examenul, în județul Vrancea, 66,6% dintre elevi au reușit să obțină media 5.
REZULTATELE la Evaluarea Națională 2024 din Vrancea pot fi vizualizate AICI
La nivel național, doar 65 de elevi care au absolvit clasa a VIII-a au media 10 la Evaluarea Națională 2024, potrivit datelor comunicate de Ministerul Educației. Acestea sunt rezultatele înainte de contestații. „65 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece), față de 429 (anul trecut) și 221 (în anul 2022)”, transmite Ministerul Educației.