ULTIMA ORĂ! Spitalul Județean infirmă acuzațiile conform cărora o pacientă a fost lăsată să moară de foame: „Vom acționa conform legii!”

0
1081

Spitalul Județean Vrancea a oferit un punct de vedere privind acuzațiile aduse de nora unei paciente de 84 de ani prin intermediul unei postări pe Facebook. Potrivit acuzelor, medicul i-ar fi recomandat pacientei să nu mănânce, astfel încât să poată intra în operație, stare în care femeia a rămas timp de 3 zile. Spitalul Județean infirmă acuzele și spune că, într-adevăr, i s-a recomandat să nu mănânce DAR până la ora 12.00, cu specificația că sâmbătă și duminică nu a avut restricții la mâncare. Considerând acuzațiile defăimătoare la adresa personalului medical și întregii instituții, Spitalul Județean Vrancea spune că va acționa împotriva tuturor celor care încearcă să târască numele instituției în noroi iar în cazul de față va apela la justiție.

„Faptele relatate pe respectiva pagina de socializare, nu se confirma! Aducem la cunostinta pacientiilor și aparținătoriilor ca pentru a soluționa problemele întâmpinate trebuie sa se adreseze direct instituției nu sa posteze acuzatii fara temei, iar atunci cand sunt ghidati sa reclame oficial, abandonează fugind de responsabilitatea actiunilor lor. Asa cum am arătat, avem permanenta deschidere și luam masurile care se impun atunci când sesizările sunt bazate pe fapte reale. În același timp, vom lua masurile legale împotriva celor care, fac acuzații fără temei, căutând doar scandal sau publicitate.Pacienta la care se face referire, a fost internata prin Cabinet Ambulator Chir.Plastica, la data de 31.08.2022, cu diagnosticul carcinom buza inferioara, pentru o intervenție chirurgicala programata, nefiind urgenta medicala. Pacienta a fost informata de la internare ca va fi operata conform protocoalelor medicale, in ordinea priorităților, prioritate avand cazurile de urgență medico chirurgicala ( spitalul judetean este spital cu specific DE URGENȚĂ ), dumneaei nefiind  urgență medico-chirurgicala. Pacienta se internează în data de 31.08 în zona gri, se recoltează test PCR. Pe  01.09 se primeste rezultatul testului PCR și în jurul orei 14, pacienta este transferata pe salon. In aceste zile, pacienta nu are restricții alimentare orale. Zilele in care pacienta a fost instruita sa nu consume alimentație orala, pana la ora 12, au fost: vineri 02.09 și luni 05.09, când medicul curant a incercat sa obțină aviz pozitiv pentru a întra în sala de operație cu pacienta, dar din păcate analiza cazurilor de urgență medico chirurgicale existente pe sectie nu a permis acest lucru. In aceste doua zile, dupa ora 12, pacienta a fost informata ca se poate alimenta normal.  De asemenea,  sâmbătă și duminică pacienta nu a avut nicio restricție alimentara. Conform declarațiilor celorlalti bolnavi aflati in același salon cu pacienta,  aceasta s-a alimentat. Marți 06.09 pacienta a semnat și a plecat din spital  la cerere. In momentul externarii, aparținătorii nu a deschis nicio discuție referitoare la acest subiect și nici la sediul unității nu s-a înregistrat nicio sesizare in acest sens. Unele persoane se ascund în spatele unor pagini de socializare și arunca cu acuzații nefondate care îngreunează și umbresc activitate instituției, de aceea ne rezervam dreptul de a acționa împotriva acestora, conform legii.” (Spitalul Județean Vrancea)

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.