ULTIMĂ ORĂ: Tinerii acuzați de furt de catalizatoare auto, ARESTAȚI PREVENTIV

0
594

Cei trei tineri reținuți în cursul zilei de ieri în urma unui flagrant au primit mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Cei trei sunt acuzați că au furat catalizatoarele de pe mai multe autoturisme, atât în Buzău cât și în Vrancea. În noaptea de 18 spre 19 februarie, tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani au fost depistați în localitatea Nănești, pe itinerariul de deplasare de la locul săvârșirii faptei către domicilii. În autoturismul cu care cei trei se deplasau au fost găsite cele 3 catalizatoare sustrase, un fierăstrău electric, mănuși și cagule pe care le foloseau la săvârșirea faptelor. Aceștia sun bănuiți că au acționat și în Vrancea, de unde au furat catalizatoare de pe raza localităților Focșani, Cotești și Poiana Cristei. Conform polițiștilor, prejudiciul în acest caz se ridică la aproximativ 12.500 de lei.

 

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.