ULTIMĂ ORĂ! Vitalie Bețișor demis din funcția de director al SAJ Vrancea! Stela Oceanu este noul manager interimar al instituției!

0
1451

Apele tulburi par să se limpezească la Serviciul Județean de Ambulanță Vrancea. Vitalie Bețișor a fost demis din funcția de director în urma unei evaluări făcute la nivelul ministerului Sănătății și înlocuit cu directorul economic al instituției, Stela Oceanu. Ea va ocupa fotoliul de conducere al SAJ ca manager interimar, urmând ca în iunie – iulie să fie organizat un concurs pentru acest post. „Sindicatul Liber Ambulanta Vrancea salută coeziunea din mediul politic local care a sesizat ministerul de resort față de situația gravă în care se afla Serviciului de Ambulanță Vrancea. Sunt semnale bune din partea partidelor politice cu privire la invitația la consultări și dialog social. Referitor la numirea Doamnei Stela Oceanu, dânsa vine ca o gură de oxigen pentru colectivul Serviciului de Ambulantă aflat în „suferință”. Este o poveste cu „happy-end” a unei cariere sincere, oneste dar și un drum în care se confruntă cu niște realități foarte incomode. Dumnezeu să o ajute să-și poarte visele spre îndeplinire”, ne-a declarat liderul de sindicat al SAJ Vrancea, Ionuț Bălan.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.