Ultimele focare de pestă porcină africană din Vrancea au fost ÎNCHISE

0
136
Vrancea iese de pe lista judeţelor în care evoluează pesta porcină africană. Cele două focare, respectiv cel de la Gugești şi cel de la Dumbrăveni au fost închise.

Primul focar, cel de la Homocea, a fost închis încă din ianuarie. Acolo au fost introduşi mai întâi porci santinelă în gospodăria în care a fost înregistrat focarul. La Gugeşti şi la Dumbrăveni nu s-a întâmplat acest lucru, dar evoluția bolii a fost în permanență monitorizată, prin examene clinice și de laborator.

“DSVSA Vrancea solicită sprijinul și înțelegerea cetățenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii și consecințele economice grave generate de apariția ei. Acțiunile autorităților sunt conjugate și întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a lichida cât mai rapid și pentru a împiedica răspândirea bolii. Orice suspiciune de boală trebuie anunțată imediat medicului veterinar sau DSVSA Vrancea. Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate și neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiți de către stat, în condițiile prevăzute de legislație”, se arată într-un comunicat al DSVSA Vrancea.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.