Îndrăznește să fii informat!

marți, 20 mai 2025

URMĂREȘTE-NE PE:

Îndrăznește să fii informat!

More
    spot_imgspot_img
    AcasăActualitateUn bărbat care ameninţa că se va arunca pe un viaduct, salvat în ultima clipă de...

    Un bărbat care ameninţa că se va arunca pe un viaduct, salvat în ultima clipă de poliţişti

     Un bărbat de 42 de ani din Galaţi, care ameninţa că se va arunca pe un viaduct, a fost salvat în ultima clipă de patru poliţişti, potrivit IPJ Galaţi.

    „Intervenţie de excepţie a poliţiştilor gălăţeni: un bărbat salvat în ultima clipă de la un gest extrem. Spiritul de sacrificiu, promptitudinea şi profesionalismul poliţiştilor gălăţeni au făcut diferenţa între viaţă şi moarte. Poliţiştii implicaţi sunt: agent principal Pecheanu Liviu şi agent Domoc Alexandru de la Secţia 2 Poliţie Galaţi şi agent Dimofte Valentin şi agent Dumitru Marco de la Secţia 4 Poliţie Galaţi”, a transmis miercuri IPJ Galaţi.

    Potrivit sursei citate, pe 15 aprilie, în jurul orei 20:30, un bărbat de 42 de ani, din municipiul Galaţi, a fost salvat în ultima clipă de la un gest extrem, după ce a anunţat, printr-un apel la 112, intenţia de a se arunca de pe un viaduct.

    La faţa locului s-au mobilizat de urgenţă echipaje ale Secţiei 2 şi Secţiei 4 Poliţie Galaţi, care au identificat imediat gravitatea situaţiei: „bărbatul se afla deja în afara gardului de protecţie al viaductului, agăţat de balustradă, la un pas de a se arunca în gol”.

    Cu un calm remarcabil şi o coordonare exemplară, poliţiştii au acţionat rapid pentru a izola zona şi a opri traficul rutier, prevenind astfel producerea unei tragedii. În timp ce menţineau un dialog constant cu bărbatul, încercând să-l convingă să renunţe la gestul său disperat, oamenii legii s-au apropiat treptat de el. Demonstrând ingeniozitate şi prezenţă de spirit, cei patru poliţişti au reuşit să-l asigure provizoriu cu ajutorul unor chingi improvizate, preluate de la un autoturism oprit în trafic. Sprijiniţi ulterior de echipajul ISU, care a tăiat gardul de protecţie, salvatorii au reuşit să extragă în siguranţă persoana aflată în pericol iminent. Intervenţia poliţiştilor a fost una exemplară, demonstrând încă o dată că dincolo de uniformă se află oameni dedicaţi, capabili să acţioneze cu empatie, tact şi profesionalism în cele mai dificile situaţii. Efortul lor comun a făcut ca o viaţă să fie salvată, iar o tragedie să fie evitată”, a precizat IPJ Galaţi.

    spot_imgspot_img
    HAI PROMOHAI PROMO

    ARTICOLE SIMILARE

    Judoka LPS Focșani, rezultate bune în finala Campionatului Național U-13 și U-15 de la Bacău

    La sfârșitul săptămânii trecute, în perioada 16–18 mai, municipiul Bacău a găzduit finala Campionatului...

    ARTICOLE POPULARE

    Cine este șoferul autoutilitarei, mort astăzi în groaznicul accident feroviar de la Haret

    Dimineața de azi (13mai) s-a încheiat tragic pentru Costel Panaitiu, un bărbat de 57...

    Patru autoturisme implicate într-un accident rutier

    Din primele informaţii, în dimineaţa zilei de miercuri, 14 mai, pe unul dintre cele...

    ACUM! Accident în centrul Focșaniului! Un biciclist a fost lovit de un autoturism

    Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp în centrul Focșaniului, la...