GALERIE FOTO: Un bărbat din Jariștea A MURIT când și-a văzut casa în flăcări

0
325

incendiu_jaristea_vrancea_24_mai 3

Un bărbat de 54 de ani din localitatea Jariștea a murit duminică după ce a văzut cum toată agoniseala sa este mistuită de flăcări. Omul a intrat mai întâi într-un atac de panică, după care a făcut stop cardio-respirator, medicii nemaiputând să-l salveze.

Incendiul în urma căruia s-a stins bărbatul de 54 de ani a izbucnit duminică la prânz, cuprinzând locuința omului şi anexele gospodărești, în total fiind vorba de o suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi. Flăcările s-au extins la toate bunurile din gospodărie după ce bărbatul a făcut focul în spatele casei şi l-a lăsat nesupravegheat.

Văzând nenorocirea, că gospodăria îi este înghițită de foc, omul a suferit un atac de panică. A leșinat după care i-a stat pur și simplu inima, medicilor fiindu-le imposibil să-l mai salveze.

„În jurul orei 13.15, la dispecerat s-a primit un apel prin care s-a anunţat  un incendiu la o locuinţă din Jariştea. La fața locului s-au deplasat două echipaje, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, la sosirea echipajelor la fața locului constatându-se că incendiul se manifesta la acoperişurile a două imobile, casă de locuit şi anexe, pe o suprafaţă totală de aproximativ 200 metri pătraţi. S-a acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, iar în timpul intervenţiei, proprietarul imobilului a leşinat. A fost preluat imediat de comandantul intervenţiei, care i-a acordat primul ajutor până la sosirea Ambulanței. În momentul sosirii acesteia, bărbatul era în stop cardio-respirator, ulterior, după ce manevrele de resuscitare efectuate nu au avut efectul scontat, declarându-se decesul. În urma incendiului au ars acoperişurile casei de locuit şi anexelor. Cel mai probabil, cauza incendiului a fost un foc deschis în spaţii deschise”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Duţă.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.