Lucrările la drumul național 2L dintre care ar urma să lege localitatea Soveja de Lepșa au deschis un nou război al declarațiilor între PSD și PNL. Săptămâna trecută, președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, a anunțat că lucrările la acest tronson de drum vor demara în luna aprilie, spunând că există deja alocată finanțare pentru acest drum. În cadrul conferinței de presă, președintele Cătălin Toma a mai spus că au fost făcute demersuri inclusiv pentru realizarea stațiilor de betoane la Tulnici și la Soveja. Lucrările pe DN2L au fost întârziate din cauza unor probleme tehnice și a unor încurcături generate de proprietarul terenului. „Proiectul a fost făcut prin defrișare și regularizare, iar când s-a ajuns la fața locului s-a constatat că trebuia defrișată pădurea Regiei Naționale, vreo 10 hectare, și niciodată nimeni nu ar fi dat acceptul pentru a defrișa așa ceva. Atunci s-a revenit asupra soluției inițiale astfel încât să nu fie pusă în pericol proprietatea. Demersurile pentru cartea funciară au început în octombrie, împreună cu cei de la Iași, cu CNAIR, pentru că avem toată deschiderea Ministerului Transporturilor pentru realizarea acestui drum, care este de interes strategic”, a precizat Cătălin Toma, președintele CJ Vrancea. Declarațiile șefului administrației vrâncene au aprins spiritele în rândul social democaților vrânceni care au emis un comunicat de presă prin care îi transmite șefului CJ că respectivul sector de drum nu este în administrarea CJ Vrancea, ci a Ministerului Transporturilor. „Drumul Național DN 2L Soveja – Tulnici (Coașa) este un drum aflat în administrarea Ministerului Transporturilor și nu al Consiliului Județean Vrancea. Orice tip de lucrări, care s-au executat sau se vor executa în perioada următoare sunt finanțate de acest minister și nu de administrația județeană așa cum lasă să se înțeleagă Cătălin Toma, care, în cadrul unei conferințe de presă, a prezentat acest obiectiv de investiții cu lux de amănunte, ca și cum ar fi avut vreun merit demararea acestor lucrări. (…) Cătălin Toma știe și asta ar trebui să le spună vrâncenilor dacă ar respecta adevărul”, se arată în comunicatul semnat de președintele interimar PSD Vrancea, Nicușor Halici. Și pentru a-și aroga meritele, PSD Vrancea prin vocea președintelui Halici, aduce în discuție anul 2014 ca fiind acela în care Guvernul social-democrat a făcut toate demersurile pentru implementarea acestui proiect. „Ba mai mult, ar trebui sa spună ca de fapt demersurile pentru implementarea acestui proiect au început încă din anul 2014, de administrația PSD si Guvernul PSD, concretizate prin mai multe decizii guvernamentale care au culminat cu alocarea sumei de 100 de milioane de lei prin Legea bugetului de stat pentru anul 2019. Dar Cătălin Toma preferă să spună frânturi de adevăr și prezintă presei acest proiect pentru a putea trage foloase de tip electoral. Nu, domnule Toma, proiectul nu este nici al dumneavoastră și nici al Consiliului Județean, este al Ministerului Transporturilor și îi va avea ca beneficiari pe vrânceni și pe români”, se mai menționează în comunicatul PSD. Ce uită să spună șeful PSD Vrancea este de ce din anul 2014 și până în 2019 nu s-a mișcat nici măcar un bolovan pe acest drum de interes județean și național. Declarația lui Halici a fost taxată și de primarul comunei Soveja, Ionuț Filimon. Acesta îi cere șefului PSD Vrancea să-și asume răspunderea pentru blocajul creat în aproape toate proiectele de infrastructură din ultimii ani, atunci când județul a fost condus cu „mână de fier” de PSD. În comunicat, Ionuț Filiomon îl invită public pe Nicușor Halici să susțină în Parlament, din calitatea sa de deputat, proiectele de dezvoltare ale comunei Soveja.
„Citesc cu uimire ideile pe care deputatul PSD de Vrancea, Nicușor Halici, le transmite prin presa locală cu privire la DN2L, Soveja-Lepșa. Cel care se visează șef la PSD Vrancea pare să ne creadă pe toți naivi, ca să fiu elegant, și spune că datorită demersurilor făcute de PSD în 2014 (!!!) se va moderniza acest drum. Domnule deputat PSD, din 2014 și până în 2019 de ce guvernarea PSD și administrația județeană PSD din Vrancea nu au mișcat un bolovan pe acest drum? De ce nu v-ați rupt cămașa din spinare de grija sovejenilor și a acestui drum când fostul președinte PSD v-a uns prefect la Vrancea? Brusc, domnule deputat PSD Halici ați prins grai și curaj. Acum, deși de ani buni de când sunteți pe la capitală nu v-am auzit glasul că ați vrea să faceți mai mult pentru vrânceni.
Marturisesc că mă doare fix în pix de drumul Soveja Lepșa. Dar mă gândesc că dacă tot se dă atât de iubitor de vrânceni PSD-istul Halici cu PSD –ul lui ar putea pune o vorbă bună pe lângă PSD-istii Aristotel Jude, Romgaz, și Alexandru Stănescu, ANRE, ca să scadă prețul la gaze în Vrancea pentru că mai e puțin și prețul gazului pentru români e mai mare decât prețurile din toate celelalte tari europene la un loc. Drumul acela bravo lor cine l-o fi făcut dar cu prețul la gaz PSD și PNL distrug milioane de existențe.