Un pompier, angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, a cîștigat la Loteria bonurilor fiscal din luna septembrie o sumă importantă de bani. Norocosul este Vasile Isticioaia, angajat în cadrul ISU Vrancea, care în data de 16 septembrie a făcut cumpărături în valoare de 274 de lei și a păstrat bonul ce i-a adus acum, în cont, suma de 38.462 de lei.
Cel de-al doilea cîștigător din Vrancea la Loteria bonurilor fiscal se numește Mihai Dan și a cîștigat aceeași sumă, de peste 38 de mii de lei.
Din păcate, norocoșii vor primi mai puțini bani întrucât suma cîștigată va fi impozitată de stat. După ce câștigul va fi impozitat, suma netă va fi de 32.308 lei .







