Un tânăr din Focșani implicat într-un eveniment rutier a fugit de la fața locului | Acesta era băut bine

0
515

În cursul nopții, un bărbat a sesizat prin apel 112 Dispeceratul IPJ Vrancea cu privire la faptul că, un autovehicul ar fi acroșat o autocisternă aflată la intersecția străzilor Cuza Vodă cu strada Mărășești, în urma evenimentului rutier rezultând doar pagube materiale. Totodată, apelantul a precizat faptul că bărbatul care conducea autovehiculul și-a continuat deplasarea către strada Mărășești. La scurt timp, polițiștii Biroului Rutier au identificat autovehiculul în cauză precum și un bărbat, în vârstă de 23 de ani, din municipiul Focșani care s-ar fi aflat la volanul acestuia. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducere a unui vehicul sub influența alcoolului”. (IPJ Vrancea)

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.