UNPR, faza războiului în comunicate. Și totuși cine e președintele UNPR Vrancea?

0
360

Progresiștii se războiesc în comunicate de presă, după ce liderul UNPR, Valeriu Steriu, a decis aseară înlocuirea lui Neagu Murgu cu afaceristul Costel Bîrsan în funcția de președinte al filialei Vrancea. În vreme ce Murgu și restul conducerii filialei nu recunosc numirea făcută de la centru, pe care o consideră nestatutară, președintele numit, Costel Bîrsan, își anunță planurile de viitor.

“În urma deciziei conducerii centrale a UNPR, începând de astăzi îndeplinesc funcția de președinte al organizației UNPR Vrancea. Mulțumesc pentru încrederea acordată și sunt convins că nu voi dezamăgi. De asemenea, mulțumesc fostei conduceri pentru implicarea și efortul depus în slujba partidului. Dar cum obiectivul partidului nostru este să facem o politică corectă, aducătoare de stabilitate și echilibru în societate, orice schimbare benefică este binevenită. Dorim să participăm activ la viața politică și administrativă, să ne regăsim în dorințele electoratului. Alegerile din toamnă sunt foarte importante, iar noi avem de îndeplinit o datorie față de alegătorii noștri”, se arată într-un comunicat de presă semnat de noul preşedinte al UNPR Vrancea, Costel Bîrsan.

Neagu Murgu a dezminţit veridicitatea legitimităţii numirii lui Bîrsan. Decizia de la centru a fost catalogată drept un zvon, conform unui comunicat semnat în numele întregii organizaţii de Neagu Murgu şi de preşedintele UNPR Focşani, Marius Iorga.

CITEȘTE ȘIEXCLUSIV: UNPR Vrancea DECAPITAT! Costel Bîrsan, noul președinte al filialei

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.