UPDATE/ VIDEO: Șoferul care a intrat cu mașina în copac era băut!

0
1552

Bărbatul care în această seară a intrat cu mașina într-un copac în zona unităților militare este, din sursele noastre, chiar un cadru militar, în vârstă de 29 de ani. Potrivit IPJ Vrancea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din acest motiv, polițiștii i-au întocmit dosar penal. Din primele informații, acesta intrase în depășire, însă a pierdut controlul asupra volanului și a intrat cu mașina direct în pom. Alcoolemia ar explica și motivul pentru care acesta nu a mai reușit să redreseze mașina. În urma impactului, tânărul a rămas blocat în autoturism și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a-l desprinde dintre fiare. La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani cu o autospecială de intervenție, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. Potrivit ISU Vrancea, șoferul era conștient, însă prezenta multiple traumatisme. Misiunea pompierilor nu a fost ușoară, însă echipajul de pe descarcerare a reușit să scoată victima dintre fiarele mașinii, iar paramedicii i-au acordat primul ajutor calificat. Ulterior, au preluat pacientul și l-au transportat la U.P.U. Focșani.

Se pare că acesta nu este la primul eveniment rutier. În urmă cu mai puțin de un an, același șofer a fost implicat într-un alt accident, pe DN 2D, în zona Ojdula, însă la acel moment s-a reținut culpa comună a șoferilor implicați.

accident masina copac focsani 12jpg - UPDATE/ VIDEO: Șoferul care a intrat cu mașina în copac era băut!

 

Sursa Video: Facebook Claudyu Gogu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here