USR Vrancea își va pierde (cel mai probabil) doi consilieri județeni, dintre cei 5 pe care îi are acum, după ce conducerea filialei a înaintat forurilor superioare de la București propunerea de excludere din rândurile partidului a lui Mihăiță Lepădatu și Vasile Alexe. Cei doi sunt acuzați că au „fraternizat cu inamicul”, adică au votat cu PSD la ședința privind plafonarea salariilor din consiliul județean (PNL a dorit plafonarea în timp ce PSD a votat împotrivă). Propunerea de excludere se află acum pe masa Biroului Național al USR, for care va decide în această după-amiază dacă cei doi consilieri vor fi „ostracizați” din rândurile organizației, lucru care, în opinia noastră, este doar o formalitate. „Cel mai probabil este că vor fi excluși pentru că au votat cu PSD în consiliul județean, încălcând ceea ce se stabilise pe această temă în Biroul Județean… cu alte cuvinte, linia stabilită de partid”, ne-a spus președintele USR Vrancea, Liviu Mălureanu. Dacă vor fi excluși din USR, cei doi consilieri județeni pot contesta decizia Biroului Național la Comisia de arbitraj apoi, dacă este cazul, în instanță (ca ultimă soluție). Atât Mihăiță Lepădatu cât și Vasile Alexe ne-au spus că nu doresc să comenteze în acest moment și că așteaptă decizia Biroului Politic, dar au lăsat să se înțeleagă că, în caz de excludere, vor contesta măsura până la capăt. De asemenea, așa cum am amintit, în acest caz USR ar pierde definitiv doi consilieri județeni, cele două locuri din CJ urmând să revină PNL. Însă, decizia instanței s-ar putea lăsa așteptată o perioadă destul de îndelungată (poate chiar până în prag de alegeri), timp în care cei doi consilieri nu-și pierd funcțiile și pot vota după pofta inimii, încurcând planurile PNL în parlamentul județean.
USR Vrancea își „ostracizează” doi membri incomozi! Acuzați de „colaboraționism” cu PSD, Vasile Alexe și Mihăiță Lepădatu vor fi excluși din partid!
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.
Cei avantajați din această mișcare ar fi cei de la PNL deci și cei din conducerea USR Vrancea ar putea fi acuzați de trădare. Pentru inițierea acestui demers și cei doi ar putea propune forurilor naționale excluderea din partid a membrilor conducerii USR Vrancea pentru trădare în favoarea PNL.