Miercuri are loc examenul de Titularizare. În toată țara s-au înscris în vederea susținerii examenului peste 26.500 de candidaţi, fiind disponibile 4.422 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată.
Proba scrisă din cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2016, se va desfăşura miercuri, 20 iulie, începând cu ora 10.00, în 89 centre de examen. Candidații, absolvenți de învăţământ superior din promoţia curentă îşi pot valida fişele de înscriere până în dimineaţa zilei de 20 iulie.
Pentru susţinerea probei scrise, candidaţii vor fi prezenţi în sala de concurs cel mai devreme la ora 8.00 şi cel mai târziu la ora 9.00, înainte de comunicarea subiectelor. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore, timp ce poate fi depăşit cu 1-2 ore doar în cazul candidaţilor cu deficienţe (în acest an s-au înscris 10).
Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale şi baremele de evaluare pentru cele 151 discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi vor fi publicate, după susţinerea probei scrise, pe site-ul www.subiecte2016.edu.ro. Lucrările scrise vor fi evaluate în 11 centre organizate la nivel naţional.
Primele rezultate vor fi afişate în data de 27 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro/2016. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene în zilele de 27 iulie, după afişarea rezultatelor, şi 28 iulie. Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul menţionat anterior în data de 3 august.