Vezi câte milioane de euro plătesc românii pentru cozonaci şi pască de Paști!

0
169

Cam 20 de milioane de euro plătesc românii din țară da și cei din străinătate pentru cozonacii și pasca de Paște. Potrivit patronatului Rompan, din industria de panificație, românii cumpără în aceste zile circa 7,4 milioane de cozonaci şi în jur de 700.000 de bucăţi de pască, pentru care plătesc mai mult de 20 de milioane de euro.

“În această perioadă am pregătit 7,4 milioane de cozonaci şi 700.000 de bucăţi de pască. Cozonacul are un preţ mediu de 2,5 euro, iar pasca de circa 3,5 euro”, a declarat președintele Rompan, Aurel Popescu.

Aurel Popescu spune că cei mai mari consumatori de cozonaci sunt moldovenii, iar la polul opus se află locuitorii din Ardeal.

În ultimii ani, firmele din domeniul panificaţiei au început să exporte cozonaci şi pască în ţările cu comunităţi de români. În ultimele săptămâni au trecut graniţele aproximativ 500.000 de bucăţi de cozonac şi 20.000 de pască.

“Din totalul exporturilor, românii cumpără 80%, dar au început să cumpere şi străinii. Cozonacul şi pasca românească au început să fie apreciate de germani, spanioli, britanici şi italieni”, a mai spus Popescu.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here