Vezi oferte de la Târgul Naţional Imobiliar! Locuinţe cu preţuri între 19.500 de euro şi 240.140 de euro

0
324

Târgul Național Imobiliar se desfășoară în acest week-end, până duminică la Palatul Parlamentului din Capitală. Oferta este variată, doritorii având de unde alege, dacă au ceva bani la purtător.  Astfel, cea mai ieftină garsonieră scoasă la vânzare la Târgul Naţional Imobiliar  costă 19.500 de euro TVA inclus, în Berceni, iar cea mai scumpă locuinţă este 240.140 de euro plus TVA, pentru un apartament cu trei camere lângă Foişorul de Foc, de asemenea în Capitală. Cel mai scump apartament scos la vânzare are o suprafaţă utilă de 120 de metri pătraţi şi o terasă de 150 de metri pătraţi.

La cea de-a 21-a ediţie a Târgului Național Imobiliar  participă 118 de companii, acestea având în portofoliu 24.000 de locuinţe noi şi vechi, dar şi spaţii comerciale, terenuri din Bucureşti, Ilfov, de pe litoral sau Valea Prahovei. Cel mai scump complex turistic scos la vânzare costă 4,2 milioane de euro şi se află în zona Trei Brazi din Predeal. Proprietatea dispune de o clădire de 3.064 de metri pătraţi şi un teren de 1.795 de metri pătraţi.

La expoziţie sunt prezenţi şi dezvoltatori de proiecte imobiliare ecologice, dar şi reprezentanţii Consiliului Român pentru Clădiri Verzi (RoGBC), care vor oferi consultaţii despre cum se poate construi o “casă verde”.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here