VIDEO! Aproape 50% dintre vehiculele controlate de RAR în 2020 prezentau probleme tehnice ori legate de acte!

0
398

Pe parcursul anului 2020, Registrul Auto Român (RAR) Vrancea a verificat 1.168 de vehicule, 45,54 dintre acestea, adică aproape jumătate, prezentând neconformități tehnice ori legate de acte. De asemenea, în cazul a 19 autovehicule (1,63% din totalul celor verificate) specialiștii vrânceni au constatat că acestea reprezentau un real pericol pe șosele din cauza defecțiunilor tehnice. Potrivit informațiilor furnizate de instituție, 0,62% dintre autovehiculele oprite pentru control depășeau limita admisă de noxe, 2,14% nu au putut fi identificate iar 2,49% aveau ITP fals, expirat sau anulat. În parteneriat cu poliția, echipajele ARR Vrancea au aplicat în anul 2020 549 de amenzi contravenționale și au retras 544 de certificate de înmatriculare. Pe plan național, Registrul Auto Român a verificat în trafic 64.096 de vehicule, 45,61% dintre acestea prezentând deficiențe tehnice majore sau periculoase fiind declarate neconforme. Cele mai multe nereguli au fost constatate la iluminare și semnalizare (27,7%), emisii poluante (21,1%), punți, jante, anvelope, suspensie (12,9%) și parbriz, geamuri laterale, lunetă (11,7%). În total, 3.274 de autovehicule au fost considerate ca fiind în pericol iminent de accident. „În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, pe parcursul anului 2020, au fost aplicate 20.391 de sancțiuni, au fost retrase 16.592 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 147 vehicule și 269 ITP-uri au fost anulate”, se arată într-un comunicat al RAR Vrancea.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.