Un bărbat de 36 de ani, din comuna băcăuană Glăvănești, a fost reținut după ce a încălcat ordinul de protecție. Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului spun că l-au depistat în flagrant delict, în timp ce s-a apropiat de concubina sa la mai puțin de 50 de metri distanță, deși îi era interzis acest lucru prin ordinul de protecție emis de instanță. Acesta ar fi încălcat și ordinul de protecție provizoriu emis anterior de către polițiști.
”După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut și introdus în arestul I.P.J. Bacău.Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție provizoriu, încălcarea ordinului de protecție și lovire sau alte violențe”, se arată într-un comunicat al IPJ Bacău.