VIDEO: Bilanț tragic în urma accidentului de pe centură | Un bărbat murit la spital, altul în stare critică

0
852

Bilanț tragic în urma accidentului de pe șoseaua de ocolire a orașului, unde un Nissan și un Opel s-au ciocnit violent. Conform polițiștilor, autoturimul condus de un bărbat de 62 de ani, din București, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism condus de o femeie 61 de ani, din Focșani. În urma coliziunii puternice, cele două autoturisme au ajuns pe marginea drumului. Martorii de la fața locului ne-au spus că, imediat după impact, șoferul autoturismului Nissan a reușit să iasă singur, în timp ce pasagerul din dreapta față și dreapta spate au rămas încarcerați. Din cauza rănilor suferite, una dintre victime, un bucureștean de 59 de ani, pasager pe locul din dreapta față și-a pierdut viața la spital. Un alt bărbat, tot din București, care se afla pe unul din locurile din spate a fost rănit extrem de grav și a ajuns la spital în stare critică. Cei doi au avut nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare pentru a putea fi scoși dintre fiarele contorsionate. A treia victimă, o femeie, șofer în autoturismul Opel, a fost extrasă de echipajele ISU și predată medicilor de pe ambulanță. Conform polițiștilor, cauza care a dus la producerea accidentului ar fi neadaptarea vitezei la condițiile meteorologice.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.