VIDEO: CAPTURĂ RECORD! Focșănean prins cu aproape 10.000 de parfumuri contrafăcute

0
5350

Un bărbat din Focșani a fost prins de polițiștii din Buzău, în timp ce transporta aproape 10.000 de parfumuri contrafăcute! Focșăneanul, angajat al unei societăți comerciale, a fost oprit în trafic în timp ce se afla la volanul unui tir. Polițiștii din județul vecin l-au tras pe dreapta pe DN2-E85, în localitatea Spătaru, pe direcția de mers București-Focșani. Oamenii legii au verificat încărcătura și au descoperit zeci de cutii în care bărbatul avea ascunse peste aproape 10.000 de recipiente cu parfum. Sticluțele erau ambalate şi inscripționate individual, pe ele fiind trecute inclusiv numele clienților din Focșani, cu care șoferul de TIR urma să se întâlnească pentru a le înmâna parfumurile. Toată marfa a fost confiscată și a fost întocmit un dosar de cercetare penală. “La verificarea camionului, polițiștii au descoperit 72 de cutii. Astfel, a fost solicitat sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Buzău, care au constatat că șoferul transporta 9.543 de recipiente cu parfum, ambalate şi inscripţionate individual, purtând însemnele a 25 de mărci protejate, existând bănuiala că ar fi contrafăcute. A fost întocmit dosar penal, în care se efectuază cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”. Recipientele cu parfumuri au fost indisponibilizate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii caracterului acestora”, au anunțat polițiștii din Buzău.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.