Lucrările de asfaltare pe drumul național 205L în comuna vrânceană Negrilești vor continua în aceste zile cu turnarea unui strat nou de asflat pe tronsonul de drum spre Soveja, de la km 18+152 până la km 21+552. Cu o lungime de 3,4 km, acest tronson face legătura între DN 2D și localitatea Soveja, prin Negrilești. Suma totală alocată acestei investiții este de 9 milioane de lei și este finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală. „Consiliul Județean Vrancea reabilitează drumul județean 205 L, la Negrilești, pe o porțiune de 3,4 kilometri. Investiția va fi finalizată în acest an, iar suma alocată prin programul PNDL 2 este de 9 milioane de lei. Lucrările sunt în plină derulare, iar oamenii din Negrilești vor avea parte de o infrastructură de calitate!”, a transmis președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma.