VIDEO: Dorina Vraciu, noul director al SGA Vrancea, și-a prezentat obiectivele pentru 2020

0
274

Dorina Vraciu, noul director al Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea (SGA) a organizat o conferință de presă în care a prezentat principalele obiective de activitate ale instituției pentru anul 2020. Dorina Vraciu a fost numită director la începutul acestui an și l-a înlocuit pe ing. Cătălin Kanty Popescu, care a primit funcția de Șef Birou Exploatare, în cadrul aceleași instituții. Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu, ing. Dorina Vraciu a mai fost la cârma instituției în perioada noiembrie 2009 – ianuarie 2013. Printre principalele obiective pe care și le-a trasat se numără gestionarea activităților de reglementare în domeniul gospodăririi apelor, cât și activitatea de apărare împotriva inundațiilor prin lucrări de gospodărire a apelor, monitorizarea calitativă și cantitativă a resurselor de apă de suprafață și subterană, activitatea de control prin inspecția bazinală de apă, administrarea, exploatarea și întreținerea infrastructurii sistemului național de veghe hidrologică și hidrogeologică.

“Obiectivele propuse de Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea pentru anul 2020 se circumscriu rețelei hidrografice aflată în administrarea instituției noastre care măsoară 1844 km de cursuri de apă codificate din care 1756 km în județul Vrancea, 78 km în județul Buzău și 10 km în județul Galați, precum și 71 de lucrări hidrotehnice, activitatea fiind desfășurată în afara personalului de la sediul central din Focșani, prin 5 formații de lucru care acoperă teritorial întreaga arie aflată în administrarea noastră. În ceea ce privește activitatea de reglementare în domeniul gospodăririi apelor, respectiv emiterea avizelor și autorizațiilor de gospodărire a apelor, elementul de noutate pentru anul 2020 este modificarea legislației privind aprobarea procedurilor și competențelor de emitere a avizelor și autorizațiilor de gospodărire a apelor, precum și a normativelor de conținut al documentației tehnice supuse avizării (Ordinele Ministerului Apelor și Pădurilor nr. 828 din 2019 și nr. 891 din 2019), sens în care ne propunem o mai bună relaționare cu beneficiarii actelor de reglementare din perspectiva facilitării accesului la informațiile necesare obținerii avizelor și autorizațiilor solicitate. Vom actualiza site-ul instituției cu aceste informații, vom pune la dispoziția publicului interesat formularele prevăzute de lege, precum și orice alte informații care facilitează comunicarea cu instituția.

Referitor la activitatea de apărare împotriva inundațiilor prin lucrări de gospodărire a apelor, este important de reținut că prin Programul de Gospodărire a Apelor pentru anul 2020 au fost propuse lucrări de reprofilare și regularizare a albiilor pe o parte din cursurile de apă aflată în administrarea Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea, lucrări necesare în vederea prevenirii riscului de inundații, cum ar fi:

  • Recalibrare râu Putna la Vidra și Bolotești;
  • Decolmatări și recalibrări pârâu Șușița;
  • Recalibrare albie râu Milcov pe sectorul Răstoaca – Golești;
  • Recalibrare albie pârâu Râmna la Slobozia Ciorăști;
  • Reprofilare albie râu Rm. Sărat în zona Chiojdeni – Tulburea.

Acestea sunt doar câteva din lucrările propuse pentru anul 2020, intenția noastră fiind de a propune și promova cât mai multe lucrări de investiții necesar a fi realizate în punctele critice apărute pe cursurile de apă, datorită creșterii de nivel și debite în ultimii ani. Amintim necesitatea promovării lucrărilor de investiție ”Amenajare râu Milcov pe sector aval Golești confluență cu râu Putna” cu studiu de fezabilitate aprobat în anul 2011, ”Amenajare pârâu Dălhăuți la Cîrligele” cu studiu de fezabilitate aprobat,  ”Amenajare râu Râmna la Gura Caliței”, unde există numeroase sesizări din partea cetățenilor și a autorităților publice. Precizăm că pentru lucrarea de pe râul Milcov parlamentarii vrânceni au solicitat anual alocarea de fonduri prin amendamente la legea bugetului de stat, iar anul acesta avem promisiuni din partea domnului ministru al Dezvoltării Regionale, domnul Ion Ștefan, că vom fi sprijiniți în obținerea fondurilor necesare promovării acestei lucrări de investiții.

În calitate de șef al Grupului de Suport Tehnic din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea, precum și în coordonarea activității de întocmire și verificare a planurilor locale de apărare împotriva inundațiilor, ne-am propus instruirea și verificarea a cât mai multor Unități Administrativ-Teritoriale privind întocmirea rapoartelor operative în situații cu fenomene deosebite și respectarea prevederilor legale privind stocul de apărare. Nu în ultimul rând, pentru anul 2020, ne dorim o bună colaborare cu toate părțile implicate în mecanismul complex al gopsodăririi apelor, de la instituții și autorități publice partenere, până la persoanele fizice și juridice beneficiare ale serviciilor de gospădărire apelor, precum și cu societatea civilă și reprezentanții mass-media”, a transmis noul director al SGA Vrancea, Dorina Vraciu.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here